Botezul este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante evenimente din copilăria noastră. Lăsând la o parte latura religioasă a acestei activităţi, putem spune că Botezul este motiv de veselie pentru părinţi, mândrie pentru naşi, un bun prilej pentru apropiaţii familiei să se întâlnească şi să sărbătorească venirea pe lume a unui nou membru. Pe lângă toate aceste lucruri, foarte importante sunt amintirile pe care ni le lasă această zi şi de aici rezultă importanţa fotografiilor realizate.

Fotografiile din ziua Botezului se împart în trei categorii: fotografiile din biserică, şedinţa foto cu bebeluşul şi fotografiile de la petrecere. Poate că rezultatele de la biserică şi de la restaurant se aseamănă oarecum între ele, cam în toate cazurile sunt aceiaşi paşi de parcurs, diferenţa fiind dată doar de decor, şedinţa foto este cea care ar trebui să facă diferenţa.

Fiecare fotograf are un anumit stil în a aborda această şedinţă. Unii pun accent pe familie, alţii fac fotografii cu copilul în mediul lui, sau să facă fotografii care nu sunt la îndemâna părinţilor, folosind diverse accesorii.

Noi dăm o importanţă foarte mare şedinţei foto şi încercăm să venim mereu cu ceva în plus, dar fără a obosi copilul. Este foarte important ca modul în care folosim luminile să nu îl afecteze cu nimic. Blitzurile sunt foarte puternice şi trebuiesc folosite cu mare grijă pentru a nu întâlni direct privirea copilului.

În general ne rezervăm pentru această etapă una sau două ore. Folosim mereu accesorii şi hăinuţe care să ajute la exprimarea comicului copilăriei. Încercăm ca la fiecare şedinţă să facem cel puţin un cadru unic. Sa aducem ceva în plus la fiecare şedinţă.

Aici este singura parte din ziua Botezului în care noi atingem copilul :). Îl schimbăm de hăinuţe şi îi ajustăm poziţia astfel încât să arate cât mai bine în fotografii.

Fiecare şedinţă foto în parte reprezintă o provocare pentru noi. Fiecare copil reacţionează diferit la oameni noi, la agitaţia din jurul lui, unii râd, alţii sunt curioşi sau nu îi poţi opri din plâns, unora le este foame sau nu vor să renunţe la jucărioara lor fară a izbucni în plâns. Dar, am învâţat să ne păstrăm calmul şi să scoatem ce este mai bun din acele cadre. Să creăm nişte amintiri care vor deveni preţioase pentru micuţii noştri prieteni.

În mod normal, noi programăm şedinţa foto înainte de biserică, pentru că atunci copilul este mai liniştit. După ce este botezat, copilului îi este greu să reziste încă o oră sau două fară să mănânce sau să doarmă. Câteodată timpul nu ne permite să le lăsăm un timp pentru a se linişti, pentru că trebuie să ne prezentăm la restaurant. De aceea recomandăm ca şedinţa foto să se facă într-o altă zi decât cea a Botezului.

Pentru noi este foarte important ca părinţii să intervină cât mai puţin, ca micuţii să nu devină agitaţi şi să putem crea o legătură cu copiii.

Părinţii pot sta liniştiţi, pruncii lor sunt pe mâini bune, mai ales că Alexandra, cea care se ocupă cu aranjatul şedinţelor foto, este pasionată de fotografia de “newborn” (dacă tot ştim câteva cuvinte în engleză…;) ) şi se documentează foarte mult despre acest domeniu, despre siguranţa copilului, despre poziţiile comode, lumini şi alte lucruri care să facă din fiecare şedinţă foto o reuşită.

În scurt timp, Photosir va lansa şi un pachet de servicii destinat exclusiv fotografierii de bebeluşi cu vârste foarte fragede.

# # # # # # # #

2 februarie 2018