Meseria de fotograf este una onorabilă, o meserie frumoasă care în general provine dintr-o pasiune. Să faci fotografie înseamnă să faci artă, să creezi amintiri pentru cei din jurul tău. Gandiţi-vă că, poate, fotografiile noastre sunt singurele amintiri de peste ani pe care nepoţii le vor avea despre bunicii lor sau ultimele rămăşiţe păstrate de bătrâni pentru a-şi aminti momente importante din tinereţea şi viaţa lor. Aceste lucruri merită respectate.
     Ca şi fotograf (sau videograf) trebuie să îţi creezi un standard înalt, să ai eleganţă în exprimare şi în comportament, să înveţi să te faci plăcut de cei din jur, să ai o ţinută elegantă (sau cel puţin una de nivelul evenimentului la care participi !!!), să găseşti mereu cuvintele potrivite pentru fiecare categorie de oameni pentru a îţi exprima ideile fară a produce ofense, să înveţi să zâmbeşti.
     Oamenii trebuie să aibă încredere în tine pentru a colabora, dar pentru asta, mai întâi trebuie să fii de încredere şi să o şi arăţi. Cuvântul dat este mai important decât orice contract semnat. Fie că este spus colegilor, clienţilor sau chiar…nouă înşine!!!
     Acestea sunt lucruri pe care le deprindem în timp şi pe care le îmbunătăţim toată viaţa.
DAR… un lucru dintre acestea este la îndemână, este foarte simplu şi demonstrează faptul că luăm în serios evenimentul la care participăm: ŢINUTA.
     Nu trebuie să fim îmbrăcaţi în aşa fel încât să fim confundaţi cu mirele sau cu directorul general, dar să purtăm o cămaşă este un lucru de bun simţ. Dacă mai adaugi şi un sacou, deja totul sună bine :).
     Dacă fotografiem un eveniment sportiv, se acceptă şi o cămaşă sport şi nişte blugi. În nici un caz pantaloni scurţi. Ei sunt destinaţi sportivilor, că doar dacă mergem la un eveniment de înot nu mergem în costum de baie…sau daca fotografiem animale nu ne îmbrăcăm în reni, oi, sau mai ştiu eu ce.
     Dragilor, este obligaţia noastră să ne păstrăm eticheta şi să creem impresii bune.
Dacă noi nu ne respectăm, de ce ar face-o altcineva?
Am stabilit:
                       NU ÎN PANTALONI SCURŢI LA NUNTĂ!!! (decât dacă sunteţi un invitat mai nonconformist).
Primul pas este stabilit, acum rămâne să îmbunătăţim şi restul lucrurilor ce ne vor îmbunătăţi cu siguranţă relaţiile interpersonale şi vor creşte în primul rând stima de sine.

# # #

25 septembrie 2017